Spectacol Vrăjitorul din OZ Imersiv – în premieră la Museum of Immersive New Art
MINA, Museum of Immersive New Art, aduce în atenția publicului noul spectacol: „Vrăjitorul din OZ Imersiv”. Acesta va fi prezentat în premieră pe 20 februarie și va oferi o reinterpretare fascinantă a poveștii clasice a Vrăjitorului din Oz într-un spațiu imersiv de excepție, cu proiecții 360, inclusiv pe podea și tavan.
Inspirat de celebrul roman american și adaptat într-un format digital captivant, „Vrăjitorul din OZ Imersiv” reprezintă o călătorie extraordinară în lumea fermecată a lui Oz, transpusă cu ajutorul tehnologiei moderne și al artei digitale.
Spectacolul, prezentat de George. inovatie BCR și organizat de MINA alături de 360 Revolution, este o combinație inedită între tehnologie de ultimă generație, animație și povestire, oferind publicului o experiență memorabilă și plină de magie. Creat de către studioul de artă digitală The Illusionists, această producție este dedicată publicului cu vârsta de minim 3 ani. Vocile sunt alese și înregistrate de Alexei Țurcan.
Vrăjitorul din Oz este una dintre cele mai iubite povești din lume, captivând publicul și intrând în cultura populară de peste 100 de ani. Povestea, creată inițial de L. Frank Baum în 1900, relatează aventurile lui Dorothy, o fetiță din Kansas care este purtată într-o tornadă alături de câinele său credincios, Toto, în lumea fascinantă a lui Oz.
Romanul a fost rapid adaptat pentru scenă, devenind un spectacol de succes pe Broadway în 1902, și ulterior transformat în filmul revoluționar „Vrăjitorul din Oz” în 1930.
„Vrăjitorul din OZ Imersiv” va rula la MINA începând cu 20 februarie, timp de 6 luni. Pentru mai multe informații și pentru achiziționarea de bilete, vă rugăm să accesați site-ul nostru, minamuseum.com.
Cu ocazia vacanței de școală a copiilor, săptămâna viitoare vom avea deschis în fiecare zi a săptămânii, între orele 10:00 și 20:30. Ulterior, programul obișnuit pentru spectacolul Vrăjitorul din OZ Imersiv va fi de miercuri până duminică, între orele 12:00 și 20:30. Piesa durează 30 de minute și începe la ore fixe.
MINA este primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est. Muzeul combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial pentru toate vârstele și are ca scop creșterea consumului cultural și a calității producției culturale în România. Prin acest spațiu multifuncțional, dotat cu tehnologie de ultimă generație, extindem granițele colaborărilor multidisciplinare și internaționale care sprijină inovația și digitalizarea. MINA este un proiect conceput de One Night Gallery și Le Petit. Partenerii proiectului sunt George.BCR, Kaufland România, Epson România, NVIDIA și Logitech.