Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca a primit peste 4500 de vizitatori în prima lună de la redeschidere
La numai o lună de la redeschiderea sa, Muzeul Farmaciei, o colecție valoroasă a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), a captivat peste 4500 de vizitatori, marcând un interes remarcabil din partea publicului. Comparativ cu anul precedent renovării, când muzeul a înregistrat 10.000 de vizitatori în total, această cifră subliniază un interes crescut și relevanța muzeului în contextul cultural și educațional actual. „Suntem profund impresionați de numărul mare de vizitatori. Acesta confirmă interesul și aprecierea pentru patrimoniul nostru și ne motivează să continuăm să oferim experiențe educative de calitate.” afirmă Dr. Felix Marcu, Manager al MNIT.
Situată în Casă istorică Hintz, Muzeul Farmaciei oferă o fereastră spre trecutul farmaceutic și medical al Transilvaniei. După o recentă renovare, clădirea își dezvăluie straturile istorice, de la ruine romane și fundații medievale, la picturi murale de secol XVIII și intervenții recente, într-un spațiu unde vizitatorii pot explora evoluția farmaciei și medicinei. Muzeul găzduiește o colecție remarcabilă de peste 7000 de artefacte originale, variind de la echipamente medicale istorice, la diverse recipiente și manuscrise de mare valoare. Aceste exponate dezvăluie istoria dezvoltării farmaciei și a practicilor medicale în Transilvania. Vizitatorii au ocazia să parcurgă galeriile muzeului, unde pot admira nu doar instrumentarul medical de altădată, dar și alte obiecte valoroase ce oglindesc schimbările în percepția despre sănătate și tratamentul bolilor de-a lungul timpului.
Muzeul a pregătit și o serie de evenimente speciale pentru viitorul apropiat, având ca scop implicarea și educația publicului în ceea ce privește istoria sănătății. „Ne bucurăm să oferim un calendar dens de activități interactive și educative în acest an. În luna martie vom anunța cele trei tipuri de ateliere interactive, care se adresează în principal școlilor, pentru programele Școala Altfel și Săptămâna Verde, dar le sunt deschise și celorlalți vizitatori, în grupuri de 10-15 persoane. Apoi avem evenimentele tematice, începând cu atelierul „Elixirul Dragostei” pe 24 Februarie, continuând cu „Ziua Internațională a Sănătății” pe 7 Aprilie, „Ziua Prevenirii Abuzului de Droguri” pe 26 iunie și culminând cu „Ziua Internațională a Imunizării” pe 10 Noiembrie. Fiecare dintre aceste evenimente este gândit să conecteze comunitatea clujeană cu istoria și relevanța sănătății.” afirmă Ana-Maria Gruia, muzeograf în cadrul Muzeului Farmaciei.
Casa Hintz, locația Muzeului Farmaciei, deține o istorie captivantă, fiind prima farmacie publică din Cluj deschisă în jurul anului 1550. Această clădire istorică, care a găzduit Farmacia Mauksch-Hintz pentru aproape două secole, a fost recent renovată, revelând un mozaic arhitectural deosebit.
Muzeul oferă o varietate de modalități de explorare, inclusiv ghidaj virtual gratuit (în română și engleză, în curând în maghiară, germană și limbajul semnelor), broșuri informative (disponibile în trei limbi) și ghidajul specializat al unui muzeograf. Programul normal de vizitare este de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00, cu ultima intrare la ora 17:30. Costul biletului este de 30 de lei pentru adulți și 7.5 lei pentru elevi și studenți, biletele fiind disponibile la intrarea în muzeu, la adresa Piața Unirii nr. 28.