ETH Bucharest, cel mai mare eveniment Ethereum din Europa de Est, în perioada 27 – 30 martie 2024

În perioada 27 – 30 martie 2024, comunitatea Ethereum și ecosistemul Ethereum se pregătesc pentru o întâlnire istorică la ETH Bucharest. Evenimentul va fi un mix dinamic între hackathon (27-30) și conferință (29-30), cu scopul de a facilita tehnologia blockchain și inovația Web3.

Există peste 200.000 developeri în România care contribuie cu 8% la PIB-ul național. Blockchainul însă, deși este o tehnologie prezentă în majoritatea topurilor de inovație, încă face primii pași din punct de vedere al adopției, astfel încât ETH Bucharest își propune să promoveze această tehnologie în rândul românilor prin organizarea celei mai mari Conferințe Ethereum din Europa de Est.

„Suntem entuziasmați să organizăm ETH Bucharest, cel mai mare event dedicat ecosistemului Ethereum organizat vreodată în Europa de Est”, a declarat Octavian Stănescu, co-fondator și CEO al ETH Bucharest. „Fiind cel mai important eveniment dedicat developerilor, comunităților, antreprenorilor și liderilor de opinie din regiune, ETH Bucharest reprezintă o oportunitate unică de a conecta comunitatea pasionată de Ethereum și Web3 în general, și, desigur, de a participa la viitorul inovației Web3.”

ETH Bucharest highlights includ:

Speakeri: 70+ speakeri renumiți, inclusiv lideri ai industriei precum Mihai Alisie, co-fondator al Ethereum, care va fi speaker-ul principal.

Participanți: este estimată o audiență diversă și activă de aproximativ 1000 de participanți, inclusiv 100+ hackeri gata să depășească limitele inovației în ringul hackathon-ului.

Premii pentru hackathon: Există premii confirmate în valoare de peste 30.000 dolari (în cash – $USDT, și nu în produse sau servicii).

Locație: Nord Events by Globalworth, cel mai tehnologizat venue din București, cu un ecran de 100mp la scena principală.

Pe lângă Mihai Alisie, printre alți speakeri notabili vor fi Paul Brody, Global Blockchain Leader la Ernst & Young sau reprezentanți ai unor giganți din industrie precum SAP, Consensys, Polygon, Bankless Academy, Messari și alții. Cu un lineup divers de speakeri, paneliști și moderatori de workshops, ETH Bucharest promite să ofere o experiență variată și intensă pentru toți participanții.

Evenimentul a primit sprijinul unei categorii impresionante de parteneri și suporteri din întreaga industrie, inclusiv Akasha, Ethereum Foundation, Arbitrum, Base (Coinbase’s L2), ENS Domains, BNB Chain, Binance, Tokero, Sablier, 01NODE, CryptoVineri, VD Law Group, Jasill, Jump, Mindscape, Bware Labs, DoraHacks, Sleap.io.