Proiect de cercetare despre comportamentul românilor în privința economisirii și investițiilor, lansat de Raiffeisen Bank

De Ziua Educației Financiare, Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice București au lansat un proiect de cercetare privind comportamentul de economisire și investiții în rândul populației din România, cu accent pe situația actuală la nivel național, comparativ cu alte țări din UE.

Proiectul se va axa pe cercetarea comportamentului de planificare financiară a românilor, având ca obiectiv identificarea și înțelegerea nevoilor, preocupărilor și obiceiurilor financiare ale populației, în comparație cu tendințele europene. Această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în promovarea unei educații financiare sustenabile și relevante în rândul comunității academice și a publicului larg.

De coordonarea proiectului de cercetare se ocupă din partea Raiffeisen Bank România – Mihail Ion, Vicepreședintele Diviziei Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală și, din partea ASE, Prof. univ. dr. Bogdan Negrea, directorul Departamentului Monedă și Bănci din cadrul Facultății, Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

Contextul pieței de fonduri de investiții, pensii facultative și asigurări, explicat de Mihail Ion, Vicepreședintele Diviziei Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România:

Fie că discutăm despre fonduri de investiții, pensii facultative sau asigurări de viață, România are o pondere de sub 2% din PIB pentru fiecare dintre aceste soluții financiare, procentul fiind de cel puțin 4 ori mai mic comparativ cu media țărilor din regiune.

Dacă ne uităm, de exemplu, la țări precum Cehia, Slovacia sau Polonia, numărul de participanți în fondurile de pensii facultative atinge 50 – 60% din populația activă.

Un nivel de adopție comparabil cu țările mai avansate din Europa Centrală și de Est ar putea aduce în România un nivel de participare în pensii facultative pe care îl regăsim la pensiile private obligatorii în țara noastră, de aproximativ 4 milioane de români contribuitori activi, de peste zece ori mai mare decât acum.

Ținând seama de rata de înlocuire a salariului cu pensia (inclusiv cea privată obligatorie), de creșterea speranței de viață și de dinamica demografică în următoarele decade, apare cu atât mai importantă necesitatea completării veniturilor pentru perioada pensionării prin contribuții în fonduri de pensiile facultative în timpul vieții active.

“O cercetare detaliată privind comportamentul financiar în rândul populației din România ne oferă multe beneficii și înțelegeri importante. În materie de economisire, asigurări, pensii și investiții, observăm că piața românească se află într-un stadiu incipient de dezvoltare, de aici și responsabilitatea noastră ca instituție financiară în a contribui la promovarea unei culturi financiare mai sănătoase și mai responsabile, fapt ce va genera efecte benefice pentru clienți, dar și pentru economie, în ansamblu. Ca instituție, Raiffeisen Bank România dorește să contribuie la dezvoltarea învățământului superior, astfel că, pe lângă susținerea Academiei de Studii Economice București și a Facultății, Finanțe, Asigurări, Bănci și Bursa de Valori, ne propunem să aducem mai aproape problematica abordată de facultate față de realitățile pieței financiar-bancare, și de aceea am decis să sprijinim proiectul de cercetare al ASE.” – Mihail Ion, Vicepreședintele Diviziei Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.

“Aceste proiect îl consider o oportunitate pentru comunitatea științifică universitară de la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. Este o oportunitate din două principale motive. Primul motiv este dat de posibilitatea de a arăta în spațiul public rigoarea și fundamentele specifice unei opinii academice. Al doilea motiv este dat de posibilitatea concretizării și diseminării unui studiu academic privind comportamentul de economisire și investire al românilor, construit cu rigoare, metodă și cunoaștere. ” – Prof. univ. dr. Bogdan Negrea, director Departament Monedă și Bănci, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, ASE București.

Cercetarea, realizată în baza unei metodologii științifice, estimări și previziuni dezvoltate de specialiști din cadrul ASE, se va desfășura în etape pe parcursul a șase luni, rezultatele urmând să fie prezentate în ultimul trimestru al anului 2024.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.800 de angajați în 284 de unități, 1.131 ATM-uri & MFM-uri și peste 27.800 POS-uri.