Restart Energy a instalat o centrală solară la Constanța, pentru compania Romtextil
Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Romtextil S.A în valoare de peste jumătate de milion de euro. Investiția va fi amortizată în aproximativ 3 ani. Proiectul de tip rooftop are o putere totală de 807 kWp și a fost instalat pe acoperișul unității de producție a Romtextil SA, din localitatea Constanța.
Restart Energy a instalat 1.404 panouri, pe o suprafață de 6.480 mp. Panourile vor produce anual 888 MWh de energie, însemnând aproximativ 12% din necesarul energetic al companiei.
Centrala solară reduce cantitatea de emisii de CO2 emise în atmosferă cu aproximativ 293 de tone pe an și diminuează deșeurile radioactive eliminate cu aproximativ 2,66 kg pe an.
Diminuarea emisiilor de carbon, prin implementarea proiectelor de energie solară, va fi monitorizată prin platforma RED, implementată în 2021, un marketplace dedicat calculului amprentei de carbon, reducerii emisiilor de carbon prin proiecte de sustenabilitate sau offsetare a amprentei de carbon. Atributele verzi, atât cele obținute pentru acțiuni sustenabile individuale, cât și creditele de carbon, pot fi vândute intern prin marketplace-urile platformei RED, printr-un proces tehnologizat, transparent și securizat, dedicat reducerii emisiilor de carbon și îmbunătățirii politicilor ESG.
„Decizia de a consuma energie verde din surse date de natură, cu costuri mai mici, este una simplă. Panourile fotovoltaice reduc considerabil costurile de producție ale unei companii din domeniul industrial și aduc un plus de stabilitate într-un climat economic instabil”, spune Aurica Cojocaru, Administrator Romtextil.
„În contexul ultimilor ani, costurile cu energia pot face diferența între un business industrial profitabil și unul care abia se menține pe piață. Accesul facil la surse proprii de energie ieftină și regenerabilă este o premisă de la care poate începe creșterea pentru clienți industriali locali de tip SME, dar și pentru cei de tip key account, big local și multinaționale. Soluțiile noastre, prin Divizia Solar, Cogenerare, Furnizare sau Distribuție de echipamente și sprijinul pe care il oferim în alegerea soluțiilor de finanțare sunt dedicate optimizării costurilor partenerului și transformarea acestuia într-unul independent, cu predictibilitate în planurile de dezvoltare”, spune Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy.
Restart Energy a asigurat pentru compania beneficiară întreg proiectul de eficientizare energetică, de la consultanță și proiectare, până la implementare.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.
Restart Energy este o companie din prima linie în domeniul energiei care deține capital mixt româno-american. Cu o expertiză de peste 15 ani a echipei de management, Armand Domuța și Renato Doicaru înființează în 2015 Restart Energy ajungând în prezent la un portofoliu de peste 120 de proiecte de energie solară regenerabilă. Prin proiectele implementate, de tip EPC, compania oferă partenerilor săi stabilitate și predictibilitate și facilitează accesul acestora la energie. Restart Energy își asumă un rol regional și local major, acela de a ajuta companiile să își eficientizeze costurile și să își mărească profitabilitatea prin proiecte sustenabile de energie verde.
Restart Energy a obținut recent premiul Energy Transition Award, oferit de revista The Diplomat, distincția Transformational Leadership, din partea revistei Business Review și Premiul pentru excelență în Energie, Club Antreprenor.
Înființată în 1993 la Constanța, compania Romtextil SA este lider de piață pe segmentul producției de saci din polipropilenă din România. Produsele Romtextil sunt prezente pe cele mai exigente piețe din Europa, Asia și Africa. Compania are peste 300 de angajați, o capacitate de producție lunară de peste 1.000 de tone de polipropilenă și a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 104.399.248 de lei.