BMW TechWorks România își triplează echipa în 9 luni și continuă extinderea operațională

BMW TechWorks România marchează o etapă semnificativă în evoluția sa, ajungând la un total de peste 350 de angajați, în creștere de la cei 110 din momentul lansării operațiunilor, în urmă cu doar nouă luni. Dezvoltarea susținută din ultima perioadă a determinat extinderea spațiului de lucru, prin preluarea unor etaje suplimentare într-o nouă clădire de birouri din același ansamblu de pe strada Ploiești.

„Această creștere reflectă atât evoluția constantă a proiectelor în derulare, cât și capacitatea echipelor noastre de a livra rezultate solide într-un ritm accelerat. Am reușit să construim o organizație cu o cultură puternică, bazată pe colaborare, asumarea responsabilității, inovație și excelență în execuție,” a declarat Marian Haus, Director Operaţionalal BMW TechWorks România.

Echipele din Cluj-Napoca sunt implicate în proiecte specifice ale BMW, axate pe dezvoltare software și digitalizare, contribuind activ la consolidarea expertizei tehnologice a grupului atât la nivel local, cât și internațional. Investitii in competenţe precum dezvoltare software pe platformele Cloud AWS si Azure, Salesforce, SAP, 3DExperience, și Inteligenta Artificiala, au fost un avantaj în dezvoltarea rapidă a companiei. Colaborarea cu universităţile tehnice și de profil IT din Cluj joacă un rol important în acest sens.

„BMW TechWorks România este un proiect construit cu viziune și consecvență. În doar câteva luni, am demonstrat că putem atrage și dezvolta talente valoroase, capabile să livreze soluții software performante într-un mediu profesional matur. Vom continua să investim în oameni, în structuri agile și în excelență,” a adăugat Emil Petru, Director General al BMW TechWorks România.

În perioada următoare, BMW TechWorks România își va menține direcția de creștere, având ca obiectiv atingerea unui număr de peste 500 de specialiști IT până la finalul anului. În paralel, compania va continua consolidarea echipelor, extinderea portofoliului de proiecte și technologii, cât și dezvoltarea unui ecosistem tehnologic stabil și competitiv.

BMW TechWorks România este un centru tehnologic al Grupului BMW, un joint venture între BMW Group și NTT DATA România, lansat în iulie 2024 si dedicat dezvoltării de soluții software în cadrul BMW. Cu sediul în Cluj-Napoca, compania oferă oportunități de carieră într-un mediu profesionist, axat pe excelență tehnologică, colaborare internațională și creștere sustenabilă.

Prin echipe multidisciplinare și o cultură inovativă, BMW TechWorks România livrează produse digitale scalabile și inovatoare, contribuind direct la strategia globală de digitalizare a BMW Group și la evoluția mobilității premium.