Clinicile ORL Dr. Daniela Ionescu din Constanța și Brașov atrag românii din diaspora și turiștii străini

Turismul medical generează circa 20% din cifra de afaceri a rețelei de clinici ORL Dr. Daniela Ionescu, cu un vârf de activitate în lunile de vară. Orașele turistice Constanța și Brașov joacă un rol strategic, atrăgând pacienți români din diaspora, din alte orașe ale României, dar și turiști străini interesați de intervenții rapide și minim invazive.

„Mulți pacienți își planifică vacanțele în România în funcție de posibilitatea de a rezolva probleme ORL restante. Astfel, îmbină timpul liber cu tratamentele care nu necesită spitalizare și cu recuperare rapidă”, declară Dr. Daniela Ionescu, fondatoarea rețelei.

Rețeaua are în prezent 3 clinici în Constanța, Brașov și București, urmând să deschidă în octombrie o clinică multidisciplinară în Capitală. În clinicile din Constanța și Brașov, peste jumătate dintre pacienți vin din afara orașului, iar până la 30% sunt români din diaspora, în special din Italia, Germania, UK, Spania și Israel. Aceștia caută soluții rapide pentru afecțiuni precum sforăitul, rinitele cronice sau dependența de picături nazale, probleme frecvent ignorate în lipsa unui sistem medical cu acces facil în țările de rezidență. În plus, costurile pentru tratamentele ORL sunt mai accesibile în România decât în Europa de Vest.

Dr. Daniela Ionescu consideră că România are toate premisele pentru a deveni un hub regional în turismul medical, mai ales în domeniul intervențiilor rapide, minim invazive și accesibile.

„Estimăm o creștere semnificativă a pieței de turism medical în următorii 3–5 ani. Avem medici foarte buni, echipamente moderne și costuri mult mai accesibile decât în Europa de Vest. Când toate acestea se combină cu dorința pacienților de a-și rezolva problemele medicale în timpul concediului, apare o oportunitate reală de dezvoltare pe termen lung”, adaugă Dr. Ionescu.
În paralel, rețeaua vizează o extindere geografică în orașe precum Craiova și Timișoara. În Republica Moldova sunt în discuție formule de parteneriat care să acopere deficitul de servicii ORL cu expertiza Dr. Ionescu în apee, sforăit și intervenții minim invazive.

Tot mai mulți români din diaspora își planifică vizitele în țară astfel încât să includă și tratamente pentru afecțiuni ORL cronice, precum sforăitul, rinitele cronice, dependența de picături de nas sau dificultățile de respirație. Acestea sunt tratate cu tehnologii moderne, prin intervenții minim invazive, care nu presupun spitalizare și permit o recuperare rapidă.

„Am creat pachete speciale de mini-vacanțe medicale, fără impact major asupra concediului pacientului, pachete care includ consultații rapide, intervenții minim invazive și opțiuni de cazare sau oportunități de petrecere a timpului liber. În plus, dezvoltăm proceduri personalizate de reabilitare respiratorie și adaptare la masca CPAP, folosită în tratamentul sindromului de apnee în somn”, explică Dr. Daniela Ionescu.

Aplicații pentru pacienții din diaspora și cei străini

Digitalizarea rețelei face parte din planurile de extindere către pacienții români din diaspora și cei din afara țării. Aceștia beneficiază de consultații online și de o aplicație mobilă dedicată diagnosticării simptomelor. Platforma ORLeuropa.ro și aplicația AiORL oferă acces facil la informații, programări și consultații, dar și autoevaluare inițială online.

În prezent, clinica din Brașov dispune de trei cabinete ORL, unde activează între patru și șase medici în sistem de rotație. Clinica din Constanța are două cabinete ORL și un cabinet de medicină internă și pneumologie, deservite de trei până la patru medici.

În 2024, veniturile clinicii din Brașov au fost de aproximativ 500.000 de euro, cu o proiecție de 700.000 de euro pentru anul 2025. La Constanța, cifra de afaceri estimată anul acesta e de 600.000 de euro, dublu față de anul trecut. Cifra de afaceri pentru întreaga rețea se așteaptă să depășească 4 milioane de euro.

Investiții în tehnologi moderne, în cabinetele din rețea

Rețeaua a investit în echipamente de endoscopie HD, rigidă și flexibilă, utilizate de obicei în blocuri operatorii, dar integrate aici în consultațiile de rutină. Toate unitățile din rețea sunt dotate cu aceste sisteme performante, care permit examinarea precisă a căilor respiratorii și diagnosticarea corectă chiar și în cele mai simple cazuri.

„Nu se mai poate practica, în 2025, ORL fără endoscopie și fără echipamente performante, pentru o examinare cât mai precisă și corectă. Consider că sunt obligatorii aceste investiții, pentru servicii de calitate la standarde europene”, explică Daniela Ionescu.

Un alt pilon tehnologic este tratamentul prin radiofrecvență, utilizat pentru reducerea cornetelor nazale, o intervenție minim invazivă recomandată în cazul rinitelor cronice, rinitelor alergice, a celor cauzate de poluare sau în rinita medicamentoasă, adesea asociată cu dependența de picături de nas.

„E o procedură simplă, care nu necesită concediu medical și care are efect imediat, eliberează căile respiratorii, lucru aparent neimportant, dar pacienții care au aceste probleme știu cât de dificil este să nu poți să respiri. Eficiența acestor soluții a transformat rețeaua într-un punct de interes național pentru pacienții care caută alternative rapide și moderne la probleme ORL cronice”, adaugă Dr. Daniela Ionescu.

Potrivit unor studii realizate de operatori de turism din mediul privat, 10% din numărul total al clienților hotelurilor din orașe precum București, Sibiu și Cluj sunt turiști medicali. De asemenea, numărul lor total ar fi de aproximativ 30.000 și au cheltuit peste 22,5 milioane de euro în 2024, în România.

Rețeaua de clinici Dr. Daniela Ionescu a fost fondată în anul 2021, la București. Aceasta a fost înființată din dorința de a oferi soluții rapide și eficiente pentru problemele cronice ORL, precum nasul înfundat, sforăitul sau dependența de picături nazale. Dr. Daniela Ionescu a observat nevoia pacienților de a obține un diagnostic corect din prima și tratamente minim invazive, astfel încât aceștia să își poată relua activitățile zilnice cât mai repede. În ultimii 4 ani, rețeaua s-a extins la 3 clinici ORL și o clinică multidisciplinară.