Hornbach sprijină viitoarea generație de lideri în business, renovând o sală de curs din cadrul ASE București

Hornbach România, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, a finalizat în această toamnă renovarea completă a unei săli de curs din cadrul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ) – parte a Academiei de Studii Economice din București. Proiectul și-a propus să fie mai mult decât o investiție într-o sală de curs: o investiție în oameni și în viitorul educației.

În urma acestei inițiative, sala de curs a fost reamenajată complet: de la decopertarea interiorului și construcția gradenei, până la refacerea instalațiilor electrice, achiziția de mobilier nou și integrarea elementelor decorative. Toate materialele necesare renovării au provenit direct din magazinele companiei, iar proiectul a fost realizat cu implicarea echipelor din toate unitățile Hornbach din România.

„Acest proiect înseamnă mai mult decât renovarea unei săli de curs. Este o expresie a valorilor noastre fundamentale: implicare, responsabilitate și dorința de a construi durabil – nu doar în proiectele de bricolaj, ci și în relațiile cu mediul academic și cu tinerii profesioniști. Credem că responsabilitatea unei companii depășește zona strict comercială și include susținerea educației și a comunităților locale”, a declarat Radu Oniga, Director General al Hornbach România.

Noua sală este dotată cu infrastructură modernă, comparabilă cu standardele internaționale, și va găzdui anual peste 2.000 de studenți, oferindu-le un spațiu de învățare adaptat nevoilor actuale din mediul academic și de business.

Cu o tradiție solidă în Germania și o cultură organizațională construită pe responsabilitate, durabilitate și respect față de oameni, Hornbach își reafirmă, astfel, angajamentul de a susține tinerii vorbitori de limba germană și de a dezvolta colaborări autentice între mediul academic și cel de business.

Sprijin pentru liderii în business ai viitorului

Hornbach România are în vedere și proiecte viitoare alături de FABIZ, precum workshopuri tematice, programe de mentorat și prezentări interactive, care să aducă împreună studenții și profesioniștii companiei. În acest fel, parteneriatul depășește dimensiunea unei investiții punctuale și devine o platformă de colaborare pe termen lung.

„Odată cu acest proiect am reușit să creăm un cadru autentic de dialog și colaborare, în care tinerii să poată interacționa direct cu echipa noastră și să descopere atât oportunitățile de carieră, cât și cultura organizațională Hornbach. Ne dorim să contribuim activ la dezvoltarea competențelor viitorilor profesioniști, prin proiecte speciale și implicarea directă în activități relevante pentru mediul de business”, a mai comunicat Radu Oniga.

Hornbach și-a consolidat de-a lungul timpului implicarea în educație prin parteneriate strategice cu mediul academic și prin pregătirea unei noi generații de profesioniști. Pe lângă colaborarea cu FABIZ, compania susține și proiectul „Școala de carte și meserii”, prin care promovează învățământul dual și contribuie la formarea elevilor pentru piața actuală a muncii.

„Rolul nostru, ca angajator, nu este doar să oferim locuri de muncă, ci să creăm contexte în care tinerii pot învăța, pot crește și își pot descoperi potențialul. Credem că educația și experiența practică merg mână în mână, iar prin astfel de proiecte vrem să arătăm că la Hornbach dezvoltarea oamenilor este întotdeauna în centrul preocupărilor noastre”, a declarat Mihaela Boghiu, Director de Resurse Umane al Hornbach România.

Astfel, de la liceenii din învățământul dual până la studenții din cadrul ASE, Hornbach România își propune să sprijine toate etapele de formare ale tinerilor, oferindu-le contextul potrivit pentru a-și descoperi vocația și a-și construi o carieră solidă.

Grupul Hornbach este un concern DIY independent, condus de o familie, listat la Bursa din Frankfurt sub egida Hornbach Holding AG & Co. KGaA, care a generat vânzări nete de 6,2 miliarde de euro în anul financiar 2024/25.

Acest lucru face ca Grupul Hornbach să fie unul dintre cei mai mari cinci retaileri de articole de bricolaj și grădinărit din Europa. Fondată în 1877, Hornbach este singura companie din sectorul bricolajului cu o istorie care se întinde pe șase generații. Compania de retail operează în prezent 176 de magazine de bricolaj și centre de grădinărit, două magazine specializate și magazine online în nouă țări europene. Conceptul de vânzări și gama de produse se concentrează în special pe nevoile clienților persoane fizice și ale profesioniștilor. Hornbach garantează clienților săi prețuri mereu mici, ceea ce o face lider de preț în acest sector. Calitatea ridicată a consultanței și serviciile excelente ale companiei au fost recunoscute în numeroase teste și studii independente.

Cu realizări de pionierat, cum ar fi primul magazin de bricolaj și centru de grădinărit combinat (1968), primul megastore (1980) și primul magazin de bricolaj cu Drive In (2003), Hornbach demonstrează în mod constant puterea de inovare. De zeci de ani, Hornbach este considerată un angajator de top: peste 25.000 de angajați sunt acum implicați în succesul companiei.

Din luna octombrie 2025 Hornbach România deține 11 magazine fizice, în București Berceni, București Militari, București Balotești, București Colentina, Brașov, Timișoara Nord, Timișoara Sud, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca și Constanța și magazinul online Hornbach.ro.