Brandul Whirlpool, prezent la Wanderlust 108, cel mai mare festival de wellbeing din România

Whirlpool, brand din portofoliul companiei Beko România, a fost prezent la Wanderlust 108 – cel mai mare festival de wellbeing din România – cu un spațiu multisenzorial care a oferit vizitatorilor o experiență de reconectare cu cele cinci simțuri, ghidându-i către descoperirea celui de-al șaselea, tehnologia intuitivă reprezentată de gama de produse FreshCare+, mașini de spălat rufe , expresia inovației și a grijii pentru starea de bine.
La ediția din acest an a festivalului Wanderlust 108, care a avut loc în luna octombrie la Verde Stop Arena, Whirlpool a propus participanților o călătorie unică în lumea simțurilor, menită să reflecte filosofia brandului: grija autentică pentru oameni, transpusă în tehnologie intuitivă, care aduce libertate, echilibru și liniște interioară. În prim-plan s-a aflat mașina de spălat rufe Whirlpool FreshCare+, care păstrează hainele reîmprospătate până la 6 ore de la finalizarea programului selectat. Prin acest demers, Whirlpool susține inovația cu sens, soluțiile care anticipează nevoile reale, eliberând mintea de griji mărunte, cum ar fi scosul rufelor din mașina de spălat.
Participanții au fost invitați să pășească într-un univers multisenzorial conceput special pentru a le oferi un moment autentic de reconectare alături de specialiști consacrați în domeniu. Ana Popescu, yoga therapist și sound healing gong master, a ghidat sesiuni de respirație conștientă și gong bath, menite să deschidă calea către un nou nivel de relaxare interioară. Andreea Chirilă, image strategist și color analyst, a oferit ședințe individuale de analiză cromatică, un proces personalizat de redescoperire prin culoare și echilibru vizual, menit să evidențieze armonia dintre nuanțele personale și starea interioară.
Întregul spațiu a fost conceput ca o experiență de aliniere cu propria lumină interioară, o călătorie a simțurilor, unde sunetele, aromele, texturile și culorile s-au împletit armonios într-o activare dedicată stării de bine și echilibrului interior. Fiecare detaliu a invitat la regăsire și reconectare prin intermediul celor cinci simțuri, pentru ca, în final, această experiență să conducă natural către descoperirea celui de-al șaselea simț, Whirlpool, tehnologia intuitivă care simte, înțelege și se adaptează nevoilor reale, oferind libertatea de a trăi în armonie cu tine și cu prezentul.
Gama FreshCare+ cu Al 6-lea simț, o tehnologie exclusivă Whirlpool
Echipată cu tehnologia Al 6-lea simț, gama Whirlpool FreshCare+ transformă rutina de spălare a hainelor și le păstrează reîmprospătate până la 6 ore de la finalizarea programului selectat. În loc să le reamintească utilizatorilor de sarcinile zilnice, această tehnologie le oferă libertatea de a uita, devenind sursa unui confort mental și emoțional esențial pentru starea de bine.
Gama FreshCare+ marchează o transformare de perspectivă: Whirlpool vorbește despre eficiență și economie de timp. FreshCare+ este modalitatea prin care brandul redefinește relația dintre oameni și tehnologie, demonstrând că adevărata inovație se naște din absența grijilor și găsirea echilibrului interior. Cu ajutorul tehnologiei Al 6-lea simț, mașinile de spălat rufe FreshCare+ detectează automat mărimea și tipul încărcăturii și ajustează parametrii de spălare pentru rezultate optime și un consum responsabil de resurse.
FreshCare+ asigură o reducere de până la 20% a consumului de energie electrică, comparativ cu minimul necesar pentru încadrarea în clasa A. În plus, opțiunea FreshCare+ menține hainele proaspete timp de până la 6 ore după finalizarea ciclului de spălare, datorită acțiunii delicate a aburului și mișcărilor controlate ale tamburului, care previn apariția mirosurilor neplăcute și formarea cutelor.
Odată selectat programul dorit, maşina de spălat rufe utilizează senzori şi algoritmi pentru a recunoaşte cantitatea de rufe şi tipul de ţesătură, precum şi pentru a adapta automat temperatura, nivelul de apă şi cuplul motorului în consecinţă. Acest lucru asigură o spălare perfectă, precum şi eficienţă sub aspectul timpului, al energiei şi al reducerii consumului de apă.
„Într-un cotidian dominat de viteză și agitație, echilibrul a devenit una dintre cele mai prețioase forme de grijă față de sine. Chiar și în gesturile mărunte, cum este descărcarea rufelor, se ascunde uneori sentimentul de grabă. Mulți consumatori resimt acea presiune subtilă care ne face să uităm de ritmul firesc al lucrurilor, nevoia de a face totul la timp. De aici a pornit și dorința noastră de a crea această experiență: un spațiu care să reflecte filosofia Whirlpool și grija reală pentru nevoile consumatorilor, dincolo de funcționalitate. Din această viziune s-a născut conceptul pentru zona de activare de la Wanderlust 108, un spațiu care a rezonat cu dorința oamenilor de a trăi mai lent, mai conștient, mai aproape de ei înșiși. Am creat astfel un univers în care vizitatorii pot experimenta prospețimea cu fiecare simț, unde brandul este un facilitator al libertății mentale și emoționale, oferind oamenilor acel moment de respiro și spațiul de care au nevoie pentru a se bucura mai mult de prezent. Iar proiectul s-a bucurat de un real succes”, a declarat Gabriel Eremia, Director Marketing și Product Management Beko pentru România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru.
„Pentru noi, tehnologia este ca un partener invizibil care înțelege ritmul vieții moderne și creează spațiu pentru ceea ce contează cu adevărat, prin performanță și intuiție. La Wanderlust 108, am vrut să arătăm că inovația poate deveni parte dintr-o experiență senzorială completă, în care grijile se estompează, iar oamenii își dau voie să respire, să simtă, să fie. Gama de mașini de spălat rufe Whirlpool FreshCare+ este expresia acestui echilibru: între grijă și autonomie, între funcționalitate și libertatea de a trăi în armonie cu propriul ritm.”
a completat Alina Elena Savu, Senior Lead Whirlpool Brands
Wanderlust 108 reunește în fiecare an instructori, profesori, speakeri și practitioners ai wellbeing-ului în diverse forme, de la mișcarea fizică conștientă a corpului, mobilitate, yoga, pilates și până la exercițiile conștiente de respirație, din dorința de a oferi participanților spațiul necesar în care corpul, mintea și sufletul reintră în armonie.
„Ne bucurăm că Whirlpool a ales să se alăture proiectului Wanderlust 108, aducând tehnologia intuitivă care simte, se adaptează și îți permite să găsești un moment de relaxare în viața de zi cu zi. Weekendul 4-5 octombrie a fost unul plin de emoții, dar mai ales de momente cu adevărat frumoase. Spațiul Whirlpool a devenit un loc în care fiecare simț și fiecare clipă a contat, iar inovația a devenit parte din experiență.” — Gheorghe Loghin, Organizator Wanderlust România.
Brandul Whirlpool si-a asumat misiunea de a îmbunătăți starea de bine a consumatorilor, prin soluții intuitive pentru casă. Pornind de la convingerea că grija de sine nu este un act egoist, ci o nevoie esențială pentru menținerea echilibrului fizic, mental, emoțional și social, Whirlpool consideră că totul începe în locuință.
Beko Romania, lider pe piața locală de electrocasnice, care are în portofoliul său brandurile de consum Arctic, Beko, Whirlpool, Grundig, Indesit si Hotpoint, este parte a grupului Beko B.V. Cu investiții de până la 400 de milioane de euro în unitățile sale de producție din România începând din 2002, Beko România și-a extins semnificativ capacitatea de producție și a integrat sustenabilitatea în centrul modelului său de afaceri. Compania exportă în prezent 84% din producția totală în peste 80 de țări.
Beko Romania deține două dintre cele mai mari fabrici de electrocasnice din Europa continentală, fabrica de la Găești unde au fost produse până în prezent peste 45 de milioane de aparate frigorifice și fabrica de mașini de spălat din Ulmi, prima fabrică Industry 4.0 din România, dotată cu cele mai recente tehnologii în materie de robotizare, inteligență artificială, machine learning și automatizare a proceselor. Datorită performanțelor sale în materie de sustenabilitate, fabrica din Ulmi a fost desemnată de către Forumul Economic Mondial (WEF) drept unul dintre cele mai verzi centre de producție din lume, primind statutul de Sustainability Lighthouse, unul dintre puținele de acest tip din Europa.