Cum se promovează în 2024 operatorii de cazino și pariuri sportive, online și offline
Subiect adesea controversat, practicarea jocurilor de noroc este sprijinită însă de societate, prin simplul fapt că există rulaje imense, deci consum intensiv de astfel de divertisment. Din punct de vedere legal, există un cadru destul de clar. Operatorii de jocuri de cazino (inclusiv celebrele păcănele) și pariuri sportive au nevoie de licență locală pentru a activa pe piață. O astfel de licență nu este deloc ieftină, iar statul român câștigă sume consistente din pasiunea românilor pentru jocuri de noroc.
Online, există zeci de operatori licențiați în România, unii dintre aceștia având afaceri și în mediul offline – agenții stradale de pariuri sportive sau / și săli cu aparate de sloturi. Cazinouri terestre sunt foarte puține în țara noastră, în adevăratul sens al cuvântului – locații ample în care în prim-plan să fie jocurile de masă de cazinou, adică ruletă, blackjack și baccarat.
În ultimii ani, societatea s-a împărțit între susținere și blamare a industriei de jocuri de noroc. Cele mai sensibile subiecte sunt accesul potențial al minorilor (în principiu clar interzis prin legislație) și dependența de gambling. Dacă pentru prima parte există norme clare prin care se monitorizează accesul persoanelor în locațiile offline și pe website-urile de cazino și pariuri sportive, în privința celei de-a doua probleme se pune mai nou accent puternic pe jocul responsabil. Au fost implementate instrumente utile de monitorizare și intervenție la cazino online și pariuri online.
Jocul responsabil, în centrul atenției
În paralel, publicul este informat prin fel de fel de campanii. Există și website-ul jocresponsabil.ro, program susținut de Romslot (Asociația Organizatorilor de Sloturi) și Romanian Bookmakers – Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România, membru fondator al Federației Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România – FEDBET. Altfel spus, chiar operatorii de jocuri de noroc investesc în promovarea conceptului de joc responsabil, dorindu-și clienți care joacă echilibrat, fără excese.
Dincolo de partea de imagine, de PR, de responsabilitate socială corporativă, este firesc până la urmă ca astfel de afaceri să prefere clienții care joacă puțin, dar pe termen lung, în dauna celor care au cheltui pe termen scurt sume mari, dar ar renunța în cele din urmă la această formă de divertisment. În concluzie, jocul responsabil este nu doar varianta corectă și etică, ci varianta preferată de toate părțile implicate în gambling.
Operatorii de cazino online și pariuri online se promovează atât online, cât și offline. Pe internet, se poate spune că mediul este mai permisiv – o pot face prin bannere, pe numeroase website-uri, dar mai ales pe cele licențiate ca afiliați, unde promovarea poate atinge cote mai ridicate și poate fi total explicită. În paralel, se realizează campanii de PR, advertoriale și articole SEO (pentru optimizarea pe Google) în mass-media – ziare și reviste online. Website-urile de specialitate, precum cele cu ponturi pariuri sau ghiduri online de cazino, aduc operatorilor cei mai mulți clienți. Acolo se promovează în mod direct jocurile, ofertele de bun venit și alte promoții. Există așadar atât publicitate efectivă, cât și promovare mai subtilă, sub pretextul informării.
Cele mai importante sume de bani sunt cheltuite de operatori pentru publicitatea TV, acolo unde există însă legislație clară, cu supraveghere din partea CNA (Consiliul Național al Audiovizualului). Astfel, promovarea se poate face în anumite intervale orare, în condiții clare, de obicei în jurul transmiterii unor evenimente sportive.
Fotbalul românesc, puternic sponsorizat de industria pariurilor sportive și a jocurilor de cazino
Cele mai multe branduri de jocuri de cazinou și pariuri sportive sponsorizează echipe de fotbal (și eventual din alte sporturi) și chiar competiții naționale. Spre exemplu, Betano este alături de FCSB și Universitatea Craiova, sponsorizând în același timp Cupa României. Cel mai activ brand este însă Superbet, care sponsorizează Liga 1 (SuperLiga României) și numeroase echipe din campionat, precum Rapid București, Farul Constanța sau Universitatea Cluj. Mozzart Bet colaborează cu Poli Iași, iar Win2 cu Dinamo București.
Unibet s-a aliat cu FC Botoșani și FC Hermanstadt. Împreună spre 0%, mesajul Kindred Group de promovare a Jocului Responsabil, a ajuns astfel pe tricourile echipelor FC Botoșani și FC Hermannstadt. Este un prim exemplu în care, în România, jocul responsabil ajunge să fie promovat în acest fel.
Chiar și Federația Română de Fotbal este sponsorizată de case de pariuri sportive. Casa Pariurilor este sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal a României (și în același timp sponsorizează Liga a 2-a). Fortuna este sponsor al Naționalei de fotbal feminin.