Deltamed – afaceri de 36 milioane de euro în 2023 – creștere de 88%
Compania Deltamed, cel mai mare producător de vehicule pentru intervenții speciale și de urgență din Europa de Est, cu acționariat 100% românesc, a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 35,97 milioane de euro, mai mare cu 88% față de anul anterior, pe fondul creșterii numărului de proiecte livrate în 2023 și a creșterii exporturilor de cinci ori. Principalele obiective ale companiei pentru acest an vizează finalizarea investiției pentru extinderea capacității de producție de la Aiud, deschiderea Centrului de mentenanță pentru vehicule de intervenții din Republica Moldova și finalizarea procesului de reorganizare și modernizare a fluxurilor și proceselor interne.
”După ce 2023 a fost un an cu o dinamică extraordinară și o creștere importantă a exporturilor, 2024 se prefigurează a fi unul de creștere și consolidare a poziției noastre pe piața furnizorilor de ambulanțe din Europa. Anul trecut am exportat de 5 ori mai mult decât în 2022, principalele piețe fiind Austria, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Germania, Spania. Exporturile au avut anul trecut o pondere de 13% în cifra de afaceri. În 2024, doar pentru piața din Austria avem o comandă de 300 de ambulanțe care se adaugă livrărilor către Republica Moldova, după ce anul trecut am fost desemnați câștigători ai licitației organizate de autoritățile de la Chișinău. La acest moment pare că 2024 poate fi considerat <> dată fiind ponderea lor în livrările totale, mult peste nivelurile din anii anteriori”, a declarat Daniela Gavrilă, CEO Deltamed.
Pentru a acoperi cererea în creștere de vehicule pentru intervenții speciale și de urgență, datorită expertizei demonstrate în cei peste 25 de ani de activitate, compania a alocat 2,5 milioane de euro pentru investiții din care 2 milioane de euro pentru o nouă unitate de producție la Aiud. Secția Deltamed de la Aiud, care va avea 25 de angajați, va fi finalizată la finalul primului semestru din 2024 și va începe să lucreze la capacitate maximă în ultimul trimestru al anului. La Aiud, compania va transfera comenzi pentru produse de serie, a căror tehnologie va fi în prealabil dezvoltată la sediul din Gilău unde funcționează Departamentul de cercetare și prototipare.
Până la jumătatea anului, compania va deschide și primul Centru de mentenanță și reparații în afara granițelor, în Republica Moldova. Centrul va asigura servicii de reparații și întreținere pentru ambulanțele pe care Deltamed le va livra în Republica Moldova după ce a câștigat licitația organizată de Centrul de Achiziții al Ministerului Sănătății din Republica Moldova. Cele 62 de ambulanțe de tip B vor fi livrate de Deltamed în Republica Moldova, începând cu luna aprilie.
”Centrul de mentenanță și reparații a fost o investiție pe care am considerat-o necesară pentru a optimiza timpii de răspuns și service în cazul apariției unor defecțiuni. Tot pentru optimizarea fluxurilor, am luat decizia ca în Centrul de mentenanță să fie angajați lucrători din Republica Moldova, care au beneficiat de pregătire de specialitate la noi în companie. Investiția în Centrul de mentenanță se ridică la câteva sute de mii de euro. Dacă nu am fi procedat astfel, orice defecțiune sau impas în utilizarea vehiculelor achiziționate de autoritățile din Republica Moldova ar fi necesitat deplasarea unei echipe Deltamed peste Prut și, implicit, imobilizarea pe un termen mai lung a unuia sau mai multor vehicule, prejudiciind astfel funcționarea sistemului medical din țara vecină”, a declarat și Viorel Toadere, director comercial Deltamed.
Pentru anul în curs compania vizează creșterea calității produselor livrate inclusiv prin intermediul investițiilor în reorganizarea fluxurilor și digitalizarea proceselor. Ca efect al acestor investiții, echipele Deltamed vor cunoaște în timp real statusul proiectelor în derulare.
În 2023, Deltamed a produs și echipat cu brancarde medicalizate cele 7 elicoptere BlackHawk achiziționate de Inspectoratul General al Aviației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru managementul situațiilor de urgență. Acest proiect se adaugă celor 271 ambulanțe și vehicule de intervenții speciale produse și livrate către diverși beneficiari români și străini. Tot anul trecut, pe lângă producția de ambulanțe, Deltamed a furnizat autospeciale de tip centru de comandă, de comunicații, roboți pentru stingerea incendiilor, autospeciale pentru transportul bolnavilor înalt infectați și containere logistice cu echipamente medicale pentru IGSU precum și ambulanțe militare pentru Armata Bosniacă.
Deltamed, companie cu capital 100% românesc, a fost înființată în 1997, la Cluj-Napoca, și este, în prezent, cel mai mare producător de ambulanțe și vehicule pentru intervenție specială din Europa de Est.
Unitatea de producție a Deltamed este situată în localitatea Gilău, județul Cluj, pe o suprafață cumulată de aproape 13.000 mp, ce conține șapte hale de producție propriu-zisă, precum și departamentele de R&D, proiectare, CTC și After Sales dedicate. Compania are peste 200 de specialiști și capacitatea de a produce in-house toate elementele componente cu care dotează vehiculele pentru intervenții speciale.
Dintre cele peste 4.000 de vehicule livrate până în prezent, fac parte ambulanțe (umane și veterinare), cabinete medicale mobile pentru diverse specializări inclusiv stomatologice, puncte mobile de comandă și control, mașini de stingere a incendiilor de diverse capacități, autospeciale destinate descarcerării, autolaboratoare, showroom-uri, ateliere și magazine mobile, vehicule adaptate transportului utilizatorilor de fotoliu rulant, vehicule de transport victime multiple și pacienți înalt contagioși precum și vehicule dedicate sectorului militar.
În 2022, Deltamed a primit trei distincții de excelență în business, din partea Bursei de Valori București, a Camerei de Comerț și Industrie a României și a publicației Transilvania Business.